Știrile zilei – 7 Ianuarie 2019
0
Apple va oferi filme și emisiuni iTunes pe televizoarele Samsung

Televizoarele Samsung lansate în 2018 și 2019 vor putea accesa și reda filme și emisiuni iTunes. De asemenea, utilizatorii vor putea să cumpere și să închirieze conținut de pe iTunes direct de pe televizor. Conținutul va fi disponibil printr-o aplicație dedicată care va apărea exclusiv pe televizoarele Samsung.
Mai multe informații aici. 

Corespondența politicienilor din Germania, precum și detaliile financiare și alte informații personale au apărut online

O persoană necunoscută a postat luna trecută detalii despre cărțile de credit, comunicările private și alte date ale politicienilor din Germania. Șeful unei agenții de securitatea informatică, Arne Schönbohm, a declarat că postarea a inclus detalii de la aproximativ 1000 de persoane și că un singur partid politic din parlament nu a fost afectat, deși el nu a confirmat care este acesta. Guvernul german a suferit în ultimii ani numeroase atacuri cibernetice, iar acestea au fost puse până acum pe seama unor hackeri sponsorizați de Rusia.
Informații mai detaliate aici. 

Produse noi

Xiaomi Redmi Note 7

Telefonul va avea procesor Snapdragon 660, un ecran Full HD+ de 6,3 inch și o baterie de 3900 mAh. Acesta va fi lansat pe 10 ianuarie.
Info aici. 

Asus ROG Mothership

ROG Mothership poate fi atât un laptop de gaming, cât și un desktop. Acesta are un ecran 1080p de 17.3 inch, GPU Nvidia RTX cu 8 GB de VRAM și procesor Intel six-core i9-8950HK.
Info aici. 

Informații relevante

Cercetătorii în domeniul securității au descoperit că unele aplicații iOS au fost asociate cu un server malware

Patruzeci de aplicații pentru iPhone au comunicat cu un server asociat cu Golduck. Malware-ul este cunoscut de mai bine de un an, după ce a fost descoperit pentru prima dată de Appthority când au fost infectate jocurile clasice și retro de pe Google Play prin încorporarea unui cod backdoor.
Mai multe detalii aici. 

Aeroporturile Heathrow și Gatwick au achiziționat tehnologie anti-dronă

Între 19 și 21 decembrie, Aeroportul Gatwick a fost forțat în mod repetat să se închidă din cauza unor drone, iar aproximativ 1000 de zboruri au fost afectate. Acum, Heathrow și Gatwick au cheltuit milioane de lire sterline pe noile sisteme “militare” anti-dronă.
Informații mai detaliate aici.

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.