Google a descoperit că o companie de supraveghere se folosește de trei vulnerabilități zero-day de pe telefoanele Samsung
Cercetătorii Google Project Zero au dezvăluit că trei vulnerabilități denumite CVE-2021-25337, CVE-2021-25369 și CVE-2021-25370, au impact asupra componentelor Samsung personalizate. Ei au stabilit că bug-urile au fost exploatate pentru a scrie un fișier malware pe un dispozitiv, pentru a ocoli mecanismele de securitate și pentru a obține acces la citire și scriere kernel.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢
Spotify a început să testeze propriul sistem de plăți pe Android
Google va primi în continuare un comision din plăți în cadrul acestei noi inițiative User Choice Billing, dar Spotify a spus că modificarea reprezintă un progres către o mai mare „echitate a platformei și mai multe opțiuni de plată”.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢
Apple și Amazon sunt acuzați în cadrul unui proces că s-au înțeles pentru a crește prețurile la iPhone și iPad
Conform procesului, doar șapte vânzători autorizați Apple există acum pe platformă, comparativ cu cei 600 din trecut. Un presupus acord între cele două companii, care a fost finalizat în 2019, a permis ca Apple să restrângă numărul de vânzători autorizați de pe platforma Amazon iar apoi să ofere dispozitive cu discount.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢
CEO-ul Twitter, Elon Musk, a avertizat că organizația este expusă riscului de faliment
Elon le-a spus angajaților că Twitter ar putea pierde miliarde de dolari anul viitor și că s-ar putea confrunta cu faliment dacă nu găsește o modalitate de a câștiga bani cât mai repede. Problemele Twitter par să vină și din faptul că multe agenții de publicitate și-au retras reclamele de pe platformă din cauza preocupărilor legate de moderare.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢
𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐧𝐨𝐢
Vivo X90 Pro+
Vivo X90 Pro+ va avea ecran AMOLED de 6,78 inch, procesor Snapdragon 8 Gen 2, memorie RAM de 12 GB și spațiu de stocare de 512 GB. Va veni cu o baterie de 4.700 mAh.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢
Realme 10 5G
Telefonul are ecran Full HD+ de 6,6 inch, procesor Dimensity 700 și o cameră principală de 50MP. Vine cu o baterie de 5.000 mAh.
𝘚𝘶𝘳𝘴𝘢