Rezultatele căutării Google sunt personalizate chiar și atunci când utilizatorii sunt deconectați
Potrivit unui nou studiu realizat de DuckDuckGo, Google oferă rezultate personalizate pe baza căutărilor anterioare, a locației și a câtorva alți factori. DDG susține că este imposibil, chiar și pentru utilizatorii deconectați de la conturile Google, care navighează și în modul Incognito, să împiedice utilizarea activității lor online pentru modelarea rezultatelor căutării.
Mai multe informații aici.
Grupul de telecomunicaţii BT din Marea Britanie va elimina produsele Huawei din rețeaua sa 4G
Guvernele din întreaga lume au devenit din ce în ce mai precaute cu privire la prezența produselor Huawei în infrastructura națională a telecomunicațiilor. BT Group a decis să elimine toate echipamentele de rețea Huawei 4G în următorii doi ani. În plus, Huawei a fost exclus de către BT de la licitațiile contractelor pentru infrastructura rețelei 5G.
Informații mai detaliate aici.
Produse noi
Nokia 8.1
Telefonul va avea un ecran de 5,18 inch, procesor Snapdragon 710 și o baterie de 3400 mAh. Acesta va veni în două variante: cu memorie RAM de 4 GB și spațiu de stocare intern de 64 GB sau memorie RAM de 6 GB și stocare de 128 GB.
Info aici.
Informații relevante
WPF, Windows Forms și WinUI sunt acum open-source
Trei platforme Windows UX sunt open-source: Windows Presentation Foundation (WPF), Windows Forms și Windows UI XAML Library (WinUI). Programatorii vor putea să contribuie la aceste tehnologii pe GitHub, precum și să construiască o copie privată a stack-ului UI.
Mai multe detalii aici.
Qualcomm a dezvăluit primul cititor de amprentă cu ultrasunete
Qualcomm a prezentat o tehnologie îmbunătățită de citire a amprentelor, care poate fi plasată sub ecran. Această tehnologie, denumită 3D Sonic Sensor, ricoșează undele sonore de pe piele, o abordare pe care compania o descrie ca fiind sigură și convenabilă.
Informații mai detaliate aici.
Știri distractive
Samsung a folosit o fotografie DSLR pentru a face publicitate camerei de pe Galaxy A8
Samsung a cumpărat o fotografie de la Dunja Djudjic (care administrează DIYPhotography.net). La câteva zile după achiziție, Djudijc a descoperit că fotografia lui a fost folosită pe site-ul Samsung. Imaginea a fost editată pentru a elimina fundalul original și a fost utilizată pentru a ilustra efectul de estompare a fundalului de care ar fi capabilă camera Samsung.
Mai multe info aici.