Noua opțiune Google AI Overviews din Search poate oferi răspunsuri false și periculoase
AI Overviews a oferit răspunsuri ciudate în ultimele zile, de la a le spune utilizatorilor să pună lipici pe pizza până la a le sugera să mănânce pietre. Este o situație neprevăzută, deoarece Google a testat AI Overviews timp de un an. Funcția a fost lansată în versiune beta în mai 2023. Compania a spus că ia „măsuri rapide, acolo unde este cazul, conform cu politicile noastre”.
Sursa
Un nou ransomware folosește BitLocker pentru a cripta datele victimelor
Cercetătorii de la firma de securitate Kaspersky au descoperit un nou ransomware, ShrinkLocker, care criptează sistemele corporațiilor folosind Windows BitLocker. ShrinkLocker are această denumire deoarece micșorează dimensiunea fiecărei partiții non-boot cu 100 MB și împarte spațiul nou nealocat în noi partiții primare de aceeași dimensiune.
Sursa
Un studiu a constatat că 52% dintre răspunsurile ChatGPT la întrebările de programare sunt greșite
Studiul de la Universitatea Purdue a analizat 517 întrebări de programare de pe Stack Overflow care au fost apoi transmise către ChatGPT. În articol este explicat că „52% dintre răspunsurile ChatGPT conțin informații incorecte și 77% au mai multe cuvinte decât este necesar”.
Sursa
Google Play va adăuga un buton nou care le permite utilizatorilor să ceară altcuiva să plătească pentru o aplicație sau un articol dintr-o aplicație
Funcția va funcționa cu orice aplicație care utilizează sistemul de plăți din Google Play. Aceasta creează un link de plată pe care utilizatorii îl pot trimite unui prieten sau membru al familiei prin mesaj text sau e-mail.
Sursa
Produse noi
Samsung Galaxy F55
Galaxy F55 va avea ecran Super AMOLED+ de 6,7 inch, 8 GB sau 12 GB RAM și spațiu de stocare de până la 256 GB. Va fi lansat pe 27 mai.
Sursa
Ulefone Armor 25T Pro
Telefonul va avea un display FullHD+ de 6,78 inchi, procesor Dimensity 6300, 6 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare. Va veni cu o baterie de 6.500 mAh.
Sursa